Cei doi frați prinși de polițiști marți după-amiază în localitatea Bumbești-Jiu au fost duși la audieri la sediul Poliției din Târgiu-Jiu.
Aceștia sunt de etnie romă și, potrivit unor surse judiciare, sunt rude cu victima.
Cei doi sunt bănuiți că au înjunghiat în spate cu un cuțit, în Piața Centrală din Târgu-Jiu, un bărbat de 43 de ani, care a murit, după câteva ore, la Unitatea de Primiri Urgențe din oraș, în timp ce era supus unei intervenții chirurgicale.
Medicii spun că acesta intrase în stop cardio-respirator încă de când era transportat cu ambulanța la spital și a fost predat la UPU cu manevre de resuscitare începute.
Ancheta este coordonată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalului Gorj, fiind deschis un dosar penal pentru omor.